Ministrul britanic de Finanțe, Jeremy Hunt, a declarat că economia Marii Britanii nu va intra într-o recesiune tehnică în 2023, așa cum se anticipa anterior, transmite CNBC.
Ministrul britanic de Finanțe, Jeremy Hunt, va prezenta pe 17 noiembrie un program de majorări de taxe și reduceri ale cheltuielilor de 60 de miliarde de lire sterline (67,82 miliarde de dolari), care va include economii de cel puțin 35 de miliarde de lire sterline (39,56 miliarde de dolari), a relatat The Guardian
Noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că unele impozite vor fi mărite, semnalând o nouă schimbare bruscă a politicii din partea premierului Liz Truss, care se luptă să-și salveze funcția pe care o deține de puțin peste o lună.
Lira sterlină s-a depreciat la cel mai redus nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste doi ani marți, în contextul reînnoirii temerilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără semnarea unui acord cu Bruxelles-ul.
Jeremy Hunt urmează să-l înfrunte pe Boris Johnson în cursa la succesiunea Theresei May, după ce Michael Gove a fost eliminat în ultimul tur de scrutin în vederea desemnării viitorului lider al Partidului conservator, relatează BBC News.
Ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt nu a exclus joi o amânare a Brexitului, prevăzut la 29 martie, pentru a permite adoptarea legilor necesare punerii lui în aplicare, în cazul în care un acord al divorțului este aprobat târziu, relatează AFP.
Ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt este criticat de lumea diplomatică după ce a comparat Uniunea Europeană (UE) cu Uniunea Sovietică într-un discurs pe care l-a susținut la Congresul Partidului Conservator, relatează AFP.
Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la respingerea categorică a propunerilor Londrei în negocierile cu privire la Brexit, întrucât a crede că aceasta 'va capitula' înseamnă a-i judeca greșit pe britanici, transmite Reuters, citată de AGEPRES.
Noul șef al diplomației britanice Jeremy Hunt și-a exprimat miercuri temerea față de un ”divorț furtunos” cu Uniunea Europeană, în lipsa unor progrese cu trei luni înainte de încheierea prevăzută a negocierilor menite să conducă la un acord, relatează AFP.
Ministrul britanic al Sănătății Jeremy Hunt a fost numit ministru al Afacerilor Externe după demisia euroscepticului Boris Johnson, în dezacord cu orientările premierului Theresa May privind Brexitul, a anunțat Downing Street, relatează AFP.